Urme in ceata

Copilul fugea printre cadavre încercînd să-şi salveze viaţa.Ţinea în mînă craniul mamei sale.Bocancii îi erau plini de ţărînă şi urmele de praf de puşcă se accentua pe chipul său.Rîsul zgomotos al micuţului prevestea ieşirea din cripta prezentului.Nu îi păsa de cadavrele putrezite în urma lui.Craniul exfoliat de sentimente şi de trecut al mamei sale continua să stea în mînă.Băiatul găseşte un şobolan în ruinele viitorului şi-l adăposteşte-n craniu.I se pare amuzant cum stă acolo ghemuit şi e paralizat de frică.Şobolanul tremură şi inima lui mică e gata să spargă pieptul.Copilul rîde.După ce se plictiseşte de joacă cu micul şobolan,îl înfulecă în grabă.Cu gulerul de la cămaşă se şterge tacticos de sînge.Apoi s-a spălat pe mîini cu sîngele găsit în cale de la alte cadavre.Luciditatea se transformase în cancerul halucinaţiei.Sufletul băiatului era sfîşiat de fiara albastră ce o ţinea captivă în venele deschise.
Cadavrele au început să se rostogolească pe asfalt pînă ce pietrele au rostit primul cuvînt.Cadavrele aveau sentimente,îl iubeau pe acest copil.Cînd ochii albi ai băiatului au dat de soldat,zîmbetul i s-a deschis,chipul i s-a luminat.Soldatul a îndreptat puşca spre copil,însă zîmbetul acestuia l-a topit.Arma a lăsat-o în jos şi-a vrut să îl ocrotească.
Copilul a zîmbit din nou şi cu craniul mamei sale l-a ucis.
Pe asfalt a mai rămas doar puşca!