Soarele a apus...

Am pierdut notiunea timpului de cand fantomele au iesit la lumina.In locul lor,viscolul si-a facut aparitia prevestind astfel un nou apus,apusul sufletului.Chipurile strecurate in vene ma insoteau la fiecare pas.Copilul cu par castaniu si ochii albastri tinea in mana o cana cu lapte fierbinte cu gust de miere.Frigul imi intra in oase in timp ce privesc copilul si ursul polar.Pleoapele imi sunt grele si nu pot deschide ochii,desi stiu ca ma aflu intr-un vis ce pare sa nu se sfarseasca.Incerc sa respir intr-un timp imaginar,incerc sa vorbesc fara cuvinte,incerc sa privesc fara sa fiu nevoita sa deschid ochii,dar totul este in zadar.Stau in frig si in ceata descompunandu-ma in mii de soapte pe care vantul le poarta dincolo de Univers.
Copilul rade,desi laptele din cana s-a terminat de mult.
Strigoii din cripta trecutului ma urmaresc pana la ultima gura de aer.

Copilul zambeste...Cana,s-a spart...