Infinitul

Simt ca ma prabusesc la pamant si nu am nicio salvare,nu este nicio mana sa ma agat de ea si sa ma ridic.Sunt atat de singura,chiar si atunci cand ma aflu printre voi,voi care ziceti ca ma indragiti atat de mult.Si voi m-ati lasat,nu vreti sa va trag in jos dupa mine,e de inteles.Orasul este pustiu,cerul este atat de albastru si atat de infinit incat privirea mea se pierde in el.Sunt jos,la pamant si privesc cerul.Ochii mei au ramas goliti de viata,acum le a mai ramas doar cerul si-atat.E atat de frumos sa privesti cerul…e un alt univers,atunci cand te afunzi tot mai mult in el.Ochii au ramas goi si albi.Amintiri…tot felu de amintiri,de la cele mai frumoase la cele mai dureroase,imi curg acum prin minte.Nu am nicio putere sa le alung sau sa le pastrez in permanenta,sunt prea obosita.Tot ce vreau este sa privesc cerul,infinitul…