Suflete moarte

Morții se înghesuie la  infinit
În aurul  toamnei ruginit
Chip de femeie 
Cu aripi în vînt
Plutind peste morții fără mormînt
Doar toamnei rugină 
îi e dat să poarte 
Atîtea suflete moarte

Decembrie

Suflete rătăcite 
În noiembrie
Cuvintele amorțite 
Îngheață în decembrie 
E frig afară
Cu păru-i alb
Cu păru-i alb
Cuvîntul nu o mai atinge
Cu păru-i alb
Femeia  plînge
În noiembrie
Cu păru-i alb
Cu păru-i alb
Zîmbește și îngheață
În decembrie

Limbi amare

Suflete în gunoi
Galben între noi
Dorința-i deșartă
Chiuveta spartă
Pe podea praf
Gîndacul mort în cearșaf
Două suflete înnodate
Se beau adesea doar în șoapte
Ne-am iubi
Dar ne-am pătruns
Cu limbi amare
Pe scuns

Verdele destin

În metroul levantin
Psihopatul intră în criză
Și se suie pe valiză
În metroul levantin
Dinspre verdele destin
Călătorii-s mulți
Cu ochii goi și toți tăcuți
În metroul levantin
Dinspre verdele destin
Valiza-i neagră și mică
În august
Zi de duminică
În metroul levantin
Dinspre verdele destin

Alba Nebunie

Noaptea ucide culoarea
Umbra zgârie zidul
Frânghia refuză nodul
Măscăriciul își mîngîie gheaba de lemn
Înfig alba nebunie
Venele se decojesc de rugină
Sentimentele sunt negociabile
Iubirea obscenă
Amintirile moarte