Alba Nebunie

Noaptea ucide culoarea
Umbra zgârie zidul
Frânghia refuză nodul
Măscăriciul își mîngîie gheaba de lemn
Înfig alba nebunie
Venele se decojesc de rugină
Sentimentele sunt negociabile
Iubirea obscenă
Amintirile moarte

Călătorul

Călător
Zîmbind în gol
Ucigaș blînd
Ucizi totul doar prin gînd
Aripile i se-ntind
Vulturul moare plutind
La loc întunecat
Femeia nu ți-o privești
Cu mîna rece, întoarsă
Numai ce o mîngîi pe față
N-o iubești
Pe femeia ce-i zîmbești
În suflet venin
Clipele chin
Călător
Fără de vise
Gândurile-ți sunt ucise
E noapte și mă culc acum
Mîine plec din nou la drum

Fumatorul

Azi fericirea stă într-o conservă

Multicoloră

Port un război rece

După gratii stă un fumător

Actor

Astept să mă judece

Trenul a plecat

S-aaaaaaaaaaaa dus in…….

Fericirea stă-n conservă

Pisica sforăie

O pisică toarce-n praf
La cinematograf
Zidul de plastic, imperfect
E dărâmat de un arhitect
Paharul de bere s-a golit
Iar lumînarea în palmă s-a topit
Pisica se dă rostogol
Așteptarea e în roșu și mult gol
Haosul devine praful neștiut
Numărătoarea inversă a început
Pisica toarce în cinematograf
În praf

Chiuvete murdare

O capră stă pe pajişte.În aer se împleteşte într-un ritm ameţitor lacrimi încărcate de aparenţă,uneori înşelătoare şi nu mai puţin împletite cu scepticismul şi frustrarea unei lumi a unei capre.Lumea ei,visul ei sufletul ei.Noua generaţie se răzvrăteşte în această lume plină de chiuvete,chiuvete murdare,mâzgălite de un sânge mult prea acru.In haos,chiuvetele sunt murdare.

Peretele este galben şi decojit.Ţine in braţe două chiuvete.Una plină de noroiul caprelor,cealalta plina de sângele lor.Pe pajişti adorm chiuvete,multe chiuvete.Unele pline cu apă,altele cu nisip,restu sunt goale.Goale..goale…pur si simplu goale.Atît de goale încît caprele se plictisesc.Mănâncă iarbă din plictiseală,privesc chiuveta din plictiseala,BEHĂIE din plictiseală.

Chiuvete goale.Chiuvete murdare!

Septembrie

Florile cad…cad….cad.Culorile se rătăcesc pe pamant într-un ritm fulgerător.Pianul, cântă.Culorile şi florile  sunt pe podeaua rece de sticlă.Podeaua se sparge şi se desprinde de real.Cioburile se împrăştie odată cu florile şi culorile. Pianul cântă.

Femeia din colţul întunecos al camerei este cheală şi ţine strâns la piept un copil.Plânge.Rochia-i de mătase albă se rupe.Cauza fiind sunetul sfâşietor al pianului.Copilul plânge.Ţipă.Plânge atât de tare încât acoperă întreg sunetul sfâşietor de dulce al pianului.Pianul cântă singur.Pianistul a murit. Pianul l-a ucis.I-a desfigurat mai întâi sufletul, apoi l-a aruncat în acelaşi colţ murdar unde se află acum cioburile,florile,culorile,femeia şi copilul. Femeia are cancer şi e cheala. Copilul plânge şi lacrimile-i devin mult prea tăioase.

Pianul cântă.Au incercat mulţi să oprească sunetul,dar au fost mutilaţi,ucisi sau deprimaţi.

Pe uşa din spate vine femeia care poartă un văl negru peste chip.Cu mâna-i dreaptă atinge copilul si femeia.Ochiul roşu al femeii chele se împleteşte cu ochiu albastru al femeii ce poartă vălul negru.Lacrimile copilului se transformă în lanul de grâu.Ştii tu,lanul de grâu pe care îl priveşti afară pe fereastră.Femeia cheală leagănă în braţe copilul.Copilul visează coşmarul trecutului şi al viitorului.Nu se poate trezi.Păşeşte în întuneric pentru a vedea lumina.Şi-a băut ultima respiraţie ca să poată trăi veşnic.

Sunetul se estompează.Pianul devine mut şi surd.Disperarea n-are suflet.Disperarea este goală,este porno.Nu are culoare,nu are formă,nu are stil.E mult prea goală şi fadă.E doar un ambalaj învechit.

Valul femeii se pierde apoi pe uşa din spate.Camera e goală.Niciun sunet.

In septembrie ceasul doarme.