De ce?

Sunt zile in care ma intreb ce se intampla cu noi,oamenii.
Fara sa vreau,fara sa imi doresc,observ cum cei din jur scot la iveala tot mai mult vulgarul.Vulgarul se gaseste in vorbe,in gesturi,in tinuta,in fapte.
De ce atata vulgaritate?
Oare noi oamenii am uitat sa scoatem la lumina ce este mai frumos,mai fin din noi?
Nu trebuie sa fii inzestrat de la Creator cu o frumusete exterioara deosebita,pentru ca adevaratul magnetism si adevarata frumustete se gasesete in interiorul tau.Avand-o in interior,ea va iesi si in exterior.Poti fi frumos prin expresie,prin gest,tonul vocii,cuvinte,suflet.
Frumustetea sta in omul care are aura unui caracter integru,un om care se tine de promisiunea facuta,un om punctual.Frumusetea consta in sobrietatea in purtare si in imbracaminte,rabdarea fata de cei din jur,puterea de a asculta cu atentie si fara comentarii ,forta de a nu minti.Dar cel mai eficace mijloc pentru dezvoltarea frumosului este disciplinarea modului de a gandi prin educatie culturala,experienta de viata,imaginatie si desigur autoanaliza interiorului.
Nu inteleg barbatii care atunci cand vor sa fie spirituali trebuie sa scoata in evidenta vulgarul.Incep sa spuna glume cu un caracter cat mai obscen,sa faca gesturi lipsite de finete si apoi sa rada in cel mai zgomotos si oribil mod cu putinta,crezand ca glumele si gesturile au avut mare efect la public.Din pacate astefl de lucruri au efect…De ce?Nu stiu!
Asa cum nu inteleg genul acesta de barbati,nu inteleg nici unele femei,care sunt si ele cat se poate de vulgare.Se imbraca cat mai sumar mod cu putinta(daca s-ar putea ar iesi dezbracate),fara pic de gust si ieftin pe deasupra,sperand ca senzualitatea si frumusetea lor sunt bine puse in valoare.
Desi intentia acestora este sa starneasca atentia si aprecierea barbatiilor,acestea nu se vor alege decat cu priviri grosolane,iar gandurile barbatiilor fiind jicnitoare si mizere.Apoi,dezamagita,femeia spune:,,Toti barbatii sunt porci”
Dar bine,mai,madam Chivuta,te-ai gandit oare ca fiecare om te trateaza asa cum vrei tu de fapt sa te trateze?Doar nu te asteptai ca la tinuta ta(o fusta de o palma si cu acel maieu mulat pe corp cu decolteul pana la pamant) sa te trateze cu respect.Pe langa faptul ca te-ai imbracat asta,scoti tinuta asta “extraordinara” in evidenta cu lantul tau de aur de la gat atat de lung….si mare…si cerceii aia mari cat urechea,plus 10 bratari la mana si nu stiu cate inele.
Dupa care se completeaza aceasta tinuta cu un machiaj strident fara gust,dupa care femeiea “bine pusa la punct” iese pe strada,apoi considerandu-se cu simt al umorului spune doua,trei glume obscene dupa care injura in cel mai obscen si mai urat mod cu putinta,vrand sa sublinieze personalitatea puternica.
Acest gen de persoane nu fac altceva decat sa ma irite sa ma intristeze si sa ma faca sa ma simt tot mai singura,negasindu-mi locul in aceasta societate.Observ cu tristete ca vremurile s-au schimbat.Daca inainte,ca sa fii rafinat,finut,sensibil,era o arta,acum a devenit o rusine.Esti exclus de cei din jur daca nu arati nesimtirea,grotescul din tine.In schimb,daca esti finut,sensibil ajungi bataia de joc a celor din jur.
Vulgaritatea este cea mai periculoasa si mai nenorocita otrava pentru societatea in care traim.De ce?Pentru ca de la vulgaritate pornesc alte aspecte mult mai rele care ne distrug,printre care la baza,violenta!

Urme in ceata

Copilul fugea printre cadavre încercînd să-şi salveze viaţa.Ţinea în mînă craniul mamei sale.Bocancii îi erau plini de ţărînă şi urmele de praf de puşcă se accentua pe chipul său.Rîsul zgomotos al micuţului prevestea ieşirea din cripta prezentului.Nu îi păsa de cadavrele putrezite în urma lui.Craniul exfoliat de sentimente şi de trecut al mamei sale continua să stea în mînă.Băiatul găseşte un şobolan în ruinele viitorului şi-l adăposteşte-n craniu.I se pare amuzant cum stă acolo ghemuit şi e paralizat de frică.Şobolanul tremură şi inima lui mică e gata să spargă pieptul.Copilul rîde.După ce se plictiseşte de joacă cu micul şobolan,îl înfulecă în grabă.Cu gulerul de la cămaşă se şterge tacticos de sînge.Apoi s-a spălat pe mîini cu sîngele găsit în cale de la alte cadavre.Luciditatea se transformase în cancerul halucinaţiei.Sufletul băiatului era sfîşiat de fiara albastră ce o ţinea captivă în venele deschise.
Cadavrele au început să se rostogolească pe asfalt pînă ce pietrele au rostit primul cuvînt.Cadavrele aveau sentimente,îl iubeau pe acest copil.Cînd ochii albi ai băiatului au dat de soldat,zîmbetul i s-a deschis,chipul i s-a luminat.Soldatul a îndreptat puşca spre copil,însă zîmbetul acestuia l-a topit.Arma a lăsat-o în jos şi-a vrut să îl ocrotească.
Copilul a zîmbit din nou şi cu craniul mamei sale l-a ucis.
Pe asfalt a mai rămas doar puşca!

Clovnul si negustorul

Cei doi clovni se priveau incercand sa-si reaminteasca de unde se cunosteau.
Clovnul cu chip alb si pictat de lacrimi,se uita la fata.Era clovn la fel ca el,numai ca ea zambea.
-,,Nimeni nu ne mai vrea.Oamenii nu ne mai iubesc”
-,,Dar ei ce cauta aici?”Intreaba fata,aratand spre public
-,,Ei?Ei cauta zambetul,fercirea…”
-,,Ne cauta pe noi,nu-i asa?”
Clovnul o ia in brate incercand sa ii spuna adevarul.Stia ca fata nu il va accepta niciodata,stia ca adevarul o va rani,dar nu suporta sa o minta.
Se ridica,o ia de mana,se intoarce catre public si striga:
-,,Ati gresit locul!Aici nu veti gasi fericirea!Aici e doar joc de umbre,intuneric,cortina si oglinizi.”
-,,Oglinzi?”
-,,Da,da,da…oglinzi!Aici oamenii isi vor vedea sufletul in toata splendoarea lui,isi vor vedea cele mai mari si mai ascunse temeri,precum si cele mai negre ganduri…”
Clovnul a incercat sa plece de pe scena,insa copila l-a tras de mana.
-,,Si pe mine vrei sa ma lasi aici cu ei?Vrei sa sufar impreuna cu ei?Vrei sa le suport privirile suspendate-n gol?”
Reflectoarele au inceput sa lumineze deasupra valizei uitate pe scena.
Clovnul se indreapta cu pasi grabiti,deschide valiza,dar nu gaseste nimic.
-,,Valiza era pentru public…E goala”
Clovnul incepe sa rada si sa planga in acelasi timp.
-,,Tu mi-ai furat lucrurile din valiza!Stiam ca nu ma vei lasa sa le arat realitatea!Hoato!!!”
Clovnul incepuse sa o deteste pe fata,sa o dispretuiasca,desi stia ca intentia era buna.
Pe scena apare un negustor.Se indreapta catre clovn incercand sa ii faca o propunere.
-,,Esti de mult timp clovn?”
Clovnul face un gest de superioritate lasandu-se pe spate cu coatele de bara din spatele sau,zambeste ironic si spune:
-,,Cam de multicel.Am experienta,nu gluma…Sunt maestru”
-,,Uite ce e,am auzit ca ti-au disparut lucrurile din valiza.Daca vrei,poti sa le recapeti.”
-,,Imi este teama,teama ca publicul nu o sa inteleaga darul meu”
-,,Tocmai mi-ai spus ca ai experienta in meseria ta,deci o sa ai talentul necesar sa ii faci sa il inteleaga.”
-,,Da,da,am experinta,ca sa nu mai vorbim de talent…doar ma stii…”
-,,Eu iti dau lucrurile inapoi cu conditia sa bei aceste iluzii din aceasta cana”
-,,Adica..eu sa uit de realitate,pentru acesti ignoranti?”
-,,Draga prietene,este vorba de sacrificiu.Esti dispus sa dai ceea ce ai si sa ramai fara?”
Pe cana scria:,,Realitatea e iluzia,iar iluzia e decat o simpla realitate”
-,,Am sa beau,desi stiu ca ochii lor nu se vor deschide niciodata”
Dupa ce a terminat de baut,in valiza au aparut doua mari oglinzi,care reflectau realitatea si fictiunea simultan.
Clovnul nu mai putea sa le explice,care este realitatea si care este fictiunea,ochii oamenilor ramanand vesnic inchisi.
Publicul a ramas acelasi!

Moartea a murit

Din tabloul negru iese fum
Personajul e hidos,e facut din scrum
Este albastru si ras in cap
Ochii sunt iesiti din scalp
Nu mi-e teama stiu cine este
Il privesc in fata
Cu securea ma loveste
Nu-s ranita,nu sunt lata
Ii zambesc ironic,am o alta fata
Se retrage in tablou speriat
Doua,trei culori i-am trasat
L-am ucis cand l-am pictat
Moartea a murit ucisa
De pensula ce i-a fost iubita
Insa numai eu stiu de crima comisa

Noua existenţă,noul trup

Nu sunt replici,nu este teatru.
Mă uit la mine şi încep să mă analizez din toate unghiurile.Am senzaţia de o stare perfidă.Echilibrul se transformă în dezechilibru.Şi deşi starea de cădere în gol rămîne intactă,încă sper.
Deşi toată fiinţa mea se revoltă,încep să scobesc în carnea ruptă.
Stii tu,vanzătorul de iluzii mi-a furat existenţa.Aşa că am născocit eu o identitate.Aveam de unde alege,din albumul orb de pe masă.Apoi am mutilat doi îngeri după care am mutilat vidul.Aveam o satisfacţie totală.Îndoiala e legată de puls cu funia roasă,dar nu mă sperii,aştept.
Aştept o nouă existenţă într-un altfel de trup.

Trupul peretelui

Peretele e decojit si verde
Tine în palme două tablouri pictate cu sînge
Pe ochi jumuliţi stă scrisul copilului de doi ani
Stii tu cel cu carioca rosie intre degete
Gîtul peretelui spînzură un poster cu un pian
Talpile peretilor pasesc pe cutitele aruncate de criminali
Azi oglinzile nu reflecta nimic

Decorul nu se potriveşte

Îndoiala despre propria-mi existenţă m-a scurtcircuitat
Confuzia îngălbenită stă pe veşmînt
Decorul nu se potriveşten cu primul gînd
Are mîini lungi şi mă cuprinde
Decorul are feţe multe
Măştile-s umplute de culori vii
Iar spectatorii sunt undeva în vid
Azi nu înţeleg realitatea
Azi sunt şi eu schimbata
Port masca colorată
Şi merg spre drama ce m-aşteaptă
Am rămas cu privirea lipită de cortină
Încercam să-mi înghit teama şi neagra pilulă
Masca e perfectă,reacţia-mi e aceeaşi
Decorul nu se potriveşte
Iar pictura este mult prea rece

Chirie?

Inima mea cu odai goale,
Asteapta un musafir,doi,trei,
Asteapta dar nimeni nu vine
Primul musafir are bocancii grei,
Cu noroiul ce-l taraste in fata usii
Nu bate la usa,intra navala
Bocancii sunt plini de depresii
Isi aprinde tigarea si lasa tot scrumul pe presul de alama
Apoi vine al doilea,cu parul ravasit de ganduri
Nu bate la usa,dar intra pe furis,cautand mierea jn stupuri
Cotrobaie-n odai
Dar nu gaseste nimic
Iar,la final toti pleaca
Si pentru chirie inima-mi asteapta

Cubul de gheata

Stăteam amîndoi chirciţi într-un cub de gheaţă,goi,cu palmele lipite de zidul ce ne despărţea.Te-ai uitat cu un surîs amar la mine şi-ai spus:
-„Eram îngrijorat cînd ai plecat…”
-,,De ce? Credeai c-am mai ucis un suflet?Stai liniştit,nu am mai comis o crimă.”
Am început să rîd,neluînd în seamă privirea-i tristă de pe faţa sa.
-,,Mă bucur pentru acel suflet care a rămas intact,căci dacă te-ar fi întîlnit s-ar fi îngrozit şi chinuit.”
Privirea-i tristă plină de amintiri,regreta că m-a întîlnit.Mă detesta şi mă iubea pentru dezechilibrul sufletului său.
Brusc,a zîmbit sarcastic şi-a spus:
-,,Să îţi spun şi că ai obiceiul să distrugi suflete?Şi că mi-ai luat şi sufletul meu,l-ai călcat în picioare şi l-ai izbit de toţi pereţii şi mi-ai rupt inima pînă ce tot sîngele s-a scurs pe pămîntul rece şi umed?”
Tăceam.Ştiam că avea dreptate.
Cu ochii pironiţi în privirea mea,a continuat :
-,,Sau,să sar peste partea aceasta neinteresantă?”
Palma mea a coborît uşor pe zidul gros de gheaţă, i-am zîmbit şi i-am răspuns:
-,,Vreau să-mi spui ce simţi”
Voiam să se elibereze de toată suferinţa pe care i-o provocasem odată.
Nu m-a auzit,şi-a continuat discursul pe care-l avea pregătit din secunda în care-l lăsasem sîngerînd la podea.
-,,În fond şi la urma urmei,ce mai contează un suflet?”
Lumina de pe scenă s-a stins,iar reflectoarele au început să se concentreze asupra cubului de gheaţă în care ne aflam.
-,,Spune tot ce simţi,vreau să te eliberezi”.
Insistam deşi ştiam că îi era teamă şi inima-i bătea cu spaimă-înnegurată. Îi era teamă de libertate.Ştia că odată eliberat,îi voi ucide din nou sufletul şi îl voi tulbura mai îngrozitor decît data precedentă.
Băiatul,cu ochii de un albastru spălăcit şi părul precum spicul de grîu ,a oftat şi-a spus:
-,,Cred că în loc de eliberare,va fi sclavie…”
-,,Şi dacă te rog sa te eliberezi pentru mine?”
-,,Şi tu ce o să faci pentru mine?”
Mă condiţiona,iar acest lucru mă făcea să mă retrag,căci nimeni nu o mai făcuse,eu eram cea care condiţiona,iar rolul de condiţionată îmi displăcea total.
Am preferat să tac.
-,,Promiţi că te vei elibera?” A fost singurul lucru care mă interesa.
Eliberîndu-se pe el,mă elibera şi pe mine,amîndoi fiind în acel cub blestemat de gheaţă.
-,,Cu tine,am învăţat să mă mulţumesc cu puţin.”
A spus aceasta,uitîndu-se spre public.Nu vorbea cu mine.Vorbea cu trecutul.
Mă privea cu spaimă în timp ce-i vorbeam şi îl amăgeam,apoi uşor mă retrăgeam,apoi din nou il amăgeam,cu sufletul lui mă jucam.
-,,Eşti foarte vagă în ceea ce-mi spui,te fereşti întotdeauna să îmi spui în ce fel anume sunt important pentru tine.
Nu-i puteam spune că eliberarea lui,era de fapt eliberarea mea,nu puteam să-i arăt încă o data individualismul meu dus pînă la extrem.
Băiatul cu ochii albaştrii şi chipul trîntit de iluzii se uita prin mine.
-,,De ce mă amăgeşti din nou?”
Nu i-am răspuns.Însă,am continuat să-l conving să facă ce voiam.
-,,Vreau să te eliberezi ,deoarece încă sper la o refacere a sufletului.”
Pe scenă au apărut doi figuranţi ,care au început să dea cu piatra în cubul de gheaţă,sperînd să-l spargă.
Unul ţinea în mîna dreaptă o cutie cu chibrituri pe care scria mare:
,,IUBIREA ARDE ÎN FOCUL DE GHEAŢĂ”
După încercări nenumărate de a sparge cubul,cei doi au plecat.
El m-a întrebat,cu ochii plini de lacrimi,bănuitori:
-,,Sufletului meu,al tău,al nostr?”
I-am răspuns,încercînd să ocolesc într-un mod discret adevarul.
-,,Nu stiu cît de nerefăcut este al tău,dar ştiu cît de nerefăcut este al meu.”
-,,Şi vrei să te agăţi de mine să ţi-l refaci şi pe mine să mă laşi în urmă ca pe un obiect folositor,dar folosit?”
Pe scenă au reapărut cei doi figuranţi cu o piatră mai mare,încercînd din nou sa spargă cubul.
Ce cu piatra,se întoarce către public şi strigă plin de disperare:
-,,Este imposibil,atîta timp cît fata nu îl iubeşte!!!”
Strigătul lui are un ecou negru,plin de ură.
Băiatul stă pe gînduri şi fixîndu-mă cu privirea spune:
-,,O să mă eliberez,dar numai dacă te transformi,dacă vei renunţa la egoismul atît de caracteristic tie”
-,,Sunt de acord”,i-am răspuns,deşi îl amăgeam.
-,,E bine că cel puţin îmi dai o speranţă”,si-a zîmbit mai fericit ca nicicand.
La auzul cuvîntului: SPERANŢĂ , cubul s-a spart!

Raspunsul tau e intrebarea mea

Voi lua un creion si o foaie alba ca varul,si am sa-ti pun nenumaratele intrebari.Dar,ai grija,jocul nostru este riscant.Raspunsul tau il voi considera raspuns pentru urmatoarea intrebare.
“Si daca nu iti voi raspunde?” M-a intrebat el.Avea ochii ca 2 carbuni incinsi,un ranjet sarcastic si privirea-i intrerupta de amintiri.
“Daca nu imi vei raspunde,vei ramane o viata-ntreaga sclav al intrebarilor fara raspuns.”Stiam ce imi va raspunde la aceasta replica…
“Cred ca sunt sclavul intrebarilor fara raspuns de mii de ani…tu nu ai ce sa imi faci” si s-a uitat in coltul din dreapta,unde lumina imita ironic umbra.
“Si nu vrei sa te eliberezi?Nu vrei sa-ti eliberezi cuvintele,sau…poate ca-ti place starea de sclavie.Uite,la asta nu m-am gandit”
S-a lasat brusc tacerea.Ii simteam carnea rupta fasii si unghiile roase de cuvintele ce se imbulzeau sa iasa si nu reuseau de lacatul pus pe suflet.Ii simteam ritmul alert al respiratiei,care se impletea perfect cu groaza intrebarilor umede de atata balacit in noroiul raspunsurilor mincinoase.
Il vedeam cum se chinuie sa iasa din aceasta inchistare a sufletului,ii vedeam raspunsurile si intrebarile reprimate si inghitite ca pe o pastila alba,pe care scrie AGOCALMIN.
Il simteam cum se inhiba la fiecare replica de-a mea si isi ucidea cuvintele si intrebarile cu fiecare minut ce se scurgea pe scena de teatru,intr-o zi de vara.
Pe scena au mai ramas doua scaune…
A…si…intrebarile!