Ceasca cu iluzii

Pe masa din barul cu fum albastru,se afla ceasca cu iluzii diluate,care ne despartea tot mai mult.Timpul traversa prin oasele tale si nesigur,cu un zambet timid ma priveai cu spaima.Pupila se dilata si ai fi dorit ca pe retina sa ramana imortalizate toate clipele petrecute impreuna.Cu fiecare scurgere a secundei,ceasca cu iluzii se termina.
Erai ingrozit,stiai ca am sa plec din nou.Privirea-ti ma analiza si ma patrundea in toate incheieturile,cautand astfel un raspuns.Stiam ca erai confuz,stiam exact ce gandeai,stiam ca te ranesc,si totusi alegeam sa ma prefac ca nu inteleg ca ma iubeai.Ai zambit din nou si m-ai intrebat:”Ma intreb de ce dispari.As vrea sa pot stii ce te face sa fugi si de ce alegi sa fugi?”
Mi-am dat seama ca nu era o intrebare adresata mie,era propriul tau monolog,era eliberarea cuvintelor ce te chinuiau in fiecare secunda a vietii de cand ma cunosteai.
M-am uitat la ceas si mi-am dat seama ca trebuia din nou sa te las singur,fara niciun raspuns,sa te zbati de unul singur cu intrebarile si raspunsurile create de tine.Trebuia sa te las singur printre cestile cu iluzii baute sau nebaute,printre chipuri albe de plastic si printre mizeria sufletelor adunate langa tine.
Privirea-ti era goala si mana ta a vrut sa opreasca plecarea mea.Era in zadar.Stiai ca oricum voi pleca.Stiam ca vei deveni si mai confuz si puroiul va iesi la suprafata din interioul tau.Ca cestile se vor sparge,iar iluziile vor fi baute de alti localnici ai barului.Stiam tot ce gandesti,tot ce simti,insa tu nici macar nu banuiai asta.Si cu toate astea,plecam.
Din trupul meu zgariat de vise si cuvinte se nastea un nou inceput.Eram constienta ca iti otraveam fiecare clipa,ca rosul din sufletul tau se va transforma intr-un negru hidos.
Iluziile se pierdeau cu fiecare transformare.
Te-ai ridicat si ai spus:”Esti ca un pestisor,incerc sa te prind si nu reusesc”
Erai frustrat,dezamagit,amagit,si totusi sperai ca nu am sa plec.
Am scos din nou ceasul din buzunar pregatita sa plec,dar a cazut pe podeaua rece si s-a spart.
Am baut toate iluziile din ceasca de pe masa,mi-am luat paltonul si am plecat.
Tu…ai ramas pe loc,privindu-ma cum plec!

asculta...

Scrisoare de la un el

Un suflu usor in ochii negri ai unei femei perfecte si parca totul in jurul tau a disparut.Este doar ea.Si tu.Nu iti amintesti: Poate ai imbatranit si memoria te lasa.Lasa-ma sa iti spun o povestire.Lasa-te prins in mreaja cuvintelor si lasa-ma sa ti-o arat din nou asa cum ai iubit-o.
Spatiu rece.Esti pierdut.De undeva din lumea electronica,simti cum cineva incearca sa iti sopteasca ceva in urechea care de multe ori crede ca se inseala.Vrei sa ii simti fata calda,dar numai bitii infiniti ti se infasuara in jurul mainilor.Infrigurat inchizi ochii pt o clipa.Bitii sunt inselatori si se joaca cu tine.Te retragi in cochilia timpului si incepi sa iti amintesti.O culoare,doua,trei,apoi universul te inconjuara.Esti undeva pierdut intr-o pictura din trecut.Totul se petrece cu repeziciune.Alcool,tigari.Lucruri care nu sunt ceea ce par.O stea spre care intinzi mana.Este superba si ai vrea sa fie a ta.Mai staruiesti o secunda si dispare in neant.Intinzi mana si incerci sa o opresti,dar degetele ti se inchid goale peste podul palmelor si oftezi.O parte din lumea ei ti-a ramas in inima si nu stii daca vei mai avea vreodata ocazia sa ii spui ca e steaua ta preferata.Un fulger te aduce inapoi in prezent si o auzi din nou soptind.Pentru o clipa crezi ca doar raza de lumina lasata in urma ei iti joaca feste.Neincrezator,raspunzi totusi plin de speranta.La urma urmei nu este prima data cand vorbesti cu inima ta.Si iti raspunde inapoi.Invaluit in lumina ei incepi sa crezi si inima ti se transforma intr-o flacara.Privesti in oglinda si o vezi facandu-ti cu mana.Stii ca nu este acolo,dar pt o clipa o iei de mana si zambesti.Este reala si mai frumoasa decat iti amintesti.
Beep…Beep…Beep…
Sunetul pluteste in urechea ta si astepti.Pui mana pe floare apoi o mirosi si o simti langa tine.Ii auzi vocea si deodata fiecare linie se coloreaza in rosu.Ii privesti palma si observi uimit cum totul se schimba.
Te intrebi ce inseamna si ai vrea sa fii sigur.
“Buna”,”Oh da”,”Ce mai faci”..Simple cuvinte si totusi le-ai asculta intruna venind de la ea.Iei un creion si il lasi sa alunece pe hartie in timp ce cazi in visare.La sfarsit ti se pare ca totul s-a terminat prea repede.Privesti coala cu ceva timp in urma goala,si o vezi plina de cele mai frumoase inimi pe care le-ai desenat vreodata.Iti amintesti ca ai jurat ca nu vei mai face niciodata ceva romantic.Zambesti trist si stii ca e prea tarziu.Astepti.Si in locul de lumina ti se strecoara nelinistea.De ce te simti ca un adolescent de 14 ani?Iti lasi capul in maini si pt o clipa aproape te inneci in iazul gandurilor.O vezi si dintr-o data simti o tresarire in suflet si liniile din maine impreunate.Ai fi vrut sa ii aduci o floare,dar instinctul altor glasuri ti-a spus sa nu o faci.Zambesti nesigur si te ridici sa o saluti.Te saluta si ea incet probabil molipsita de nesiguranta ta.Clipesti si in gandurile tale o iei de mana.Ai vrea sa o faci in realitate dar instinctul altor voci iti spune ca e prea devreme.
Te pierzi cu ea in vorbe,intr-un ecou de frunze si te intrebi daca e adevarat.Timpul a explodat,spatiul s-a strans in jurul vostru si nu mai stii nici daca inima iti mai apartine in intregime.Soarele s-a rotit de 4 ori si seara ti se pare ca fara ea nu mai esti tu.Instinctul atator alte glasuri iti spune ca e prea devreme,le auzi cum soptesc ca vei fi ranit.Pentru o clipa cazi pe ganduri,dar amintirea mana ei in mana ta te linisteste.Amintirea mainii si a zambetului cald.Gandul ei care ajunge la tine chiar si de la departare,vantul care iti sopteste din nou cu glasul ei cald si raza pe care o ai inca pastrata in inima ta.Te intinzi,privesti cerul deasupra ta si ii multumesti.Nu vrei inca sa recunosti,dar simti ca acum pt ea traiesti.Stii ca i se pare inca prea mult si taci.Dar din cand in cand ii iei mana ii iei mana si plin de dragoste,o saruti si apoi o pui la piept.
Esti treaz acum.A fost doar un vis.Erai in varsta privind soarele si un carnet vechi incercai sa iti amintesti.Acum stiind ce simti,stiind ca si in viitor,va starui aceasta raza ce iti va transforma viata intr-un rai,ii vei spune oare?Cat tii la ea si cat inseamna pt tine?Ca poate pentru prima data in viata esti indragostit cu adevarat de cineva?Sau vei lasa dragostea sa moara,lasandu-se condusa de un instinct al vocilor ce te inconjuara?
Da,este foarte adevarat ca tin la ea si ca ma vad cu ea in viitor,dar oare nu as fi un egoist,daca i-as spune totul dintr-o data?Stiind ca nu simte la fel ca mine?O voi lasa mai mult sa se gandeasca si poate intr-o zi cand ne vom plimba printr-un tablou cu flori am sa o aud spunandu-mi:”Te iubesc”

Aceasta este o scrisoare de la un vechi prieten…imi pare rau ca l-am ranit si ca dorinta de a-i spune acele cuvinte:”Te iubesc” nu i s-a indeplinit.Oricum va ramane mereu un prieten drag mie si sper sa gaseasca adevara iubire intr-o buna zi:)…Te salut,M:D

Pictor nebun

Oamenii din decorul alb,se descojeau unul pe altul:piele dupa piele,os dupa os.Nu puteau vedea albul,din moment ce nu reusisera sa vada negrul.Linia vietii se scurgea ca un lichid apos si lipicios.Toti din acel decor aveau o singura dorinta:sa atinga cerul cu inima.Era imposibil,din moment ce nu il simteau.Erau fericiti de ori cate ori se ascundeau in spatele haosului fictiunii.Totul in jur nu era decat o iluzie.Toti aveau ochii jumuliti si spintecati de un pictor nebun…

Sunetul viorii

Privirea mea,ca un corb ce-ti sfasie sufletul este aruncata asupra a tot ce ma intristeaza.Stiam ca sunt stapana umbrelor,dar lumina imi era din ce in ce mai draga.Dincolo de intuneric,se vedeau sufletele aruncate si mancate de lupii intunericului.Voiam sa ma inalt catre luna,dar intunericul ma tragea in jos.Pasari negre imi acompaniau tacerea.
Sunetul viorii se auzea de departe,iar acest sunet nu facea altceva decat sa imi zgarie ciobul de suflet demult aruncat in multimea ce trecea pe langa mine.
Pe crucea destinului,a ramas doar sunetul viorii…