Trupul peretelui

Peretele e decojit si verde
Tine în palme două tablouri pictate cu sînge
Pe ochi jumuliţi stă scrisul copilului de doi ani
Stii tu cel cu carioca rosie intre degete
Gîtul peretelui spînzură un poster cu un pian
Talpile peretilor pasesc pe cutitele aruncate de criminali
Azi oglinzile nu reflecta nimic

Decorul nu se potriveşte

Îndoiala despre propria-mi existenţă m-a scurtcircuitat
Confuzia îngălbenită stă pe veşmînt
Decorul nu se potriveşten cu primul gînd
Are mîini lungi şi mă cuprinde
Decorul are feţe multe
Măştile-s umplute de culori vii
Iar spectatorii sunt undeva în vid
Azi nu înţeleg realitatea
Azi sunt şi eu schimbata
Port masca colorată
Şi merg spre drama ce m-aşteaptă
Am rămas cu privirea lipită de cortină
Încercam să-mi înghit teama şi neagra pilulă
Masca e perfectă,reacţia-mi e aceeaşi
Decorul nu se potriveşte
Iar pictura este mult prea rece

Chirie?

Inima mea cu odai goale,
Asteapta un musafir,doi,trei,
Asteapta dar nimeni nu vine
Primul musafir are bocancii grei,
Cu noroiul ce-l taraste in fata usii
Nu bate la usa,intra navala
Bocancii sunt plini de depresii
Isi aprinde tigarea si lasa tot scrumul pe presul de alama
Apoi vine al doilea,cu parul ravasit de ganduri
Nu bate la usa,dar intra pe furis,cautand mierea jn stupuri
Cotrobaie-n odai
Dar nu gaseste nimic
Iar,la final toti pleaca
Si pentru chirie inima-mi asteapta

Cubul de gheata

Stăteam amîndoi chirciţi într-un cub de gheaţă,goi,cu palmele lipite de zidul ce ne despărţea.Te-ai uitat cu un surîs amar la mine şi-ai spus:
-„Eram îngrijorat cînd ai plecat…”
-,,De ce? Credeai c-am mai ucis un suflet?Stai liniştit,nu am mai comis o crimă.”
Am început să rîd,neluînd în seamă privirea-i tristă de pe faţa sa.
-,,Mă bucur pentru acel suflet care a rămas intact,căci dacă te-ar fi întîlnit s-ar fi îngrozit şi chinuit.”
Privirea-i tristă plină de amintiri,regreta că m-a întîlnit.Mă detesta şi mă iubea pentru dezechilibrul sufletului său.
Brusc,a zîmbit sarcastic şi-a spus:
-,,Să îţi spun şi că ai obiceiul să distrugi suflete?Şi că mi-ai luat şi sufletul meu,l-ai călcat în picioare şi l-ai izbit de toţi pereţii şi mi-ai rupt inima pînă ce tot sîngele s-a scurs pe pămîntul rece şi umed?”
Tăceam.Ştiam că avea dreptate.
Cu ochii pironiţi în privirea mea,a continuat :
-,,Sau,să sar peste partea aceasta neinteresantă?”
Palma mea a coborît uşor pe zidul gros de gheaţă, i-am zîmbit şi i-am răspuns:
-,,Vreau să-mi spui ce simţi”
Voiam să se elibereze de toată suferinţa pe care i-o provocasem odată.
Nu m-a auzit,şi-a continuat discursul pe care-l avea pregătit din secunda în care-l lăsasem sîngerînd la podea.
-,,În fond şi la urma urmei,ce mai contează un suflet?”
Lumina de pe scenă s-a stins,iar reflectoarele au început să se concentreze asupra cubului de gheaţă în care ne aflam.
-,,Spune tot ce simţi,vreau să te eliberezi”.
Insistam deşi ştiam că îi era teamă şi inima-i bătea cu spaimă-înnegurată. Îi era teamă de libertate.Ştia că odată eliberat,îi voi ucide din nou sufletul şi îl voi tulbura mai îngrozitor decît data precedentă.
Băiatul,cu ochii de un albastru spălăcit şi părul precum spicul de grîu ,a oftat şi-a spus:
-,,Cred că în loc de eliberare,va fi sclavie…”
-,,Şi dacă te rog sa te eliberezi pentru mine?”
-,,Şi tu ce o să faci pentru mine?”
Mă condiţiona,iar acest lucru mă făcea să mă retrag,căci nimeni nu o mai făcuse,eu eram cea care condiţiona,iar rolul de condiţionată îmi displăcea total.
Am preferat să tac.
-,,Promiţi că te vei elibera?” A fost singurul lucru care mă interesa.
Eliberîndu-se pe el,mă elibera şi pe mine,amîndoi fiind în acel cub blestemat de gheaţă.
-,,Cu tine,am învăţat să mă mulţumesc cu puţin.”
A spus aceasta,uitîndu-se spre public.Nu vorbea cu mine.Vorbea cu trecutul.
Mă privea cu spaimă în timp ce-i vorbeam şi îl amăgeam,apoi uşor mă retrăgeam,apoi din nou il amăgeam,cu sufletul lui mă jucam.
-,,Eşti foarte vagă în ceea ce-mi spui,te fereşti întotdeauna să îmi spui în ce fel anume sunt important pentru tine.
Nu-i puteam spune că eliberarea lui,era de fapt eliberarea mea,nu puteam să-i arăt încă o data individualismul meu dus pînă la extrem.
Băiatul cu ochii albaştrii şi chipul trîntit de iluzii se uita prin mine.
-,,De ce mă amăgeşti din nou?”
Nu i-am răspuns.Însă,am continuat să-l conving să facă ce voiam.
-,,Vreau să te eliberezi ,deoarece încă sper la o refacere a sufletului.”
Pe scenă au apărut doi figuranţi ,care au început să dea cu piatra în cubul de gheaţă,sperînd să-l spargă.
Unul ţinea în mîna dreaptă o cutie cu chibrituri pe care scria mare:
,,IUBIREA ARDE ÎN FOCUL DE GHEAŢĂ”
După încercări nenumărate de a sparge cubul,cei doi au plecat.
El m-a întrebat,cu ochii plini de lacrimi,bănuitori:
-,,Sufletului meu,al tău,al nostr?”
I-am răspuns,încercînd să ocolesc într-un mod discret adevarul.
-,,Nu stiu cît de nerefăcut este al tău,dar ştiu cît de nerefăcut este al meu.”
-,,Şi vrei să te agăţi de mine să ţi-l refaci şi pe mine să mă laşi în urmă ca pe un obiect folositor,dar folosit?”
Pe scenă au reapărut cei doi figuranţi cu o piatră mai mare,încercînd din nou sa spargă cubul.
Ce cu piatra,se întoarce către public şi strigă plin de disperare:
-,,Este imposibil,atîta timp cît fata nu îl iubeşte!!!”
Strigătul lui are un ecou negru,plin de ură.
Băiatul stă pe gînduri şi fixîndu-mă cu privirea spune:
-,,O să mă eliberez,dar numai dacă te transformi,dacă vei renunţa la egoismul atît de caracteristic tie”
-,,Sunt de acord”,i-am răspuns,deşi îl amăgeam.
-,,E bine că cel puţin îmi dai o speranţă”,si-a zîmbit mai fericit ca nicicand.
La auzul cuvîntului: SPERANŢĂ , cubul s-a spart!

Raspunsul tau e intrebarea mea

Voi lua un creion si o foaie alba ca varul,si am sa-ti pun nenumaratele intrebari.Dar,ai grija,jocul nostru este riscant.Raspunsul tau il voi considera raspuns pentru urmatoarea intrebare.
“Si daca nu iti voi raspunde?” M-a intrebat el.Avea ochii ca 2 carbuni incinsi,un ranjet sarcastic si privirea-i intrerupta de amintiri.
“Daca nu imi vei raspunde,vei ramane o viata-ntreaga sclav al intrebarilor fara raspuns.”Stiam ce imi va raspunde la aceasta replica…
“Cred ca sunt sclavul intrebarilor fara raspuns de mii de ani…tu nu ai ce sa imi faci” si s-a uitat in coltul din dreapta,unde lumina imita ironic umbra.
“Si nu vrei sa te eliberezi?Nu vrei sa-ti eliberezi cuvintele,sau…poate ca-ti place starea de sclavie.Uite,la asta nu m-am gandit”
S-a lasat brusc tacerea.Ii simteam carnea rupta fasii si unghiile roase de cuvintele ce se imbulzeau sa iasa si nu reuseau de lacatul pus pe suflet.Ii simteam ritmul alert al respiratiei,care se impletea perfect cu groaza intrebarilor umede de atata balacit in noroiul raspunsurilor mincinoase.
Il vedeam cum se chinuie sa iasa din aceasta inchistare a sufletului,ii vedeam raspunsurile si intrebarile reprimate si inghitite ca pe o pastila alba,pe care scrie AGOCALMIN.
Il simteam cum se inhiba la fiecare replica de-a mea si isi ucidea cuvintele si intrebarile cu fiecare minut ce se scurgea pe scena de teatru,intr-o zi de vara.
Pe scena au mai ramas doua scaune…
A…si…intrebarile!