Tacerea

Umbra a spart chitara
Astept tacerea unui sunet
Lumina a spart chitara
Si tot ce vad acum,e o chitara sparta
Confuzia atinge apogeul,iar zambetul e rece si violet
Nebunia calma imi fura ultimul cuvant
Incerc sa tip,dar tot ce pot sa fac este sa tac
Chitara ma inghite,are corzi multe
In jur vad sunete vopsite
Chitara este sparta,poarta masca colorata
Are culori pastelate
Din pictura canceroasa,de un pictor furata
Corzile au fost ucise de chitaristul fara suflet
Pe bec atarna soapta!

Fără spectacol

Bătrînul s-a aplecat pe asfalt să înghită restul de pâine .Într-un mod brutal capul i-a fost strivit sub talpa piciorului acelui înger impozant.Îngerul a chemat apoi copiii i-a strîns cu o acurateţe nemaiîntîlnită în jurul său şi-a început să le mutileze inocenţa.Apoi i-a pus pe oamenii de toate vârstele să danseze pe acea muzică sinistră după care sa-şi smulgă plămînii pe gură într-un mod mutual.Îngerul se plimba rînjind şi le mutila pe rînd personalitatea.Deşi toată scena pare bazată pe un paralogism de maximă intensitate,totul este adevărat chiar de nu s-a întâmplat.
Copiii îşi adună vechiturile deşi nu ştiu că vor fi ucişi de mâna care-i mângîia.Pianul s-a stricat,vioara s-a spart,iar ceasul tău din buzunar a uitat să bată ora exctă.
Da,ceasul tău.Sau…ai fost atît de credul încît să crezi că îngerul te-a uitat?Şi deşi nu îţi convine îmi dai dreptate.Îi simţi şi tu prezenţa la fel ca mine.Îi simţi respiraţia atunci când te autoconvingi că nu e lîngă tine.
Eu însă ştiu că ceasul meu nu mai bate demult ora exactă,că oglinda nu mai reflectă nimic,că lumina e umbră şi soarele-i placid.Deşi sunt conştientă de toate atrocităţile acestea ştiu ceva ce tu nu ştii.
Scena e aceeaşi,şi publicul s-a transformat.
Îngerul e spectatorul,eu sunt actorul…şi ghici?Tu eşti regizorul!

Pe scena mea

Sunt dispusa sa inghit toata tarana,daca asta ma va face sa traiesc
Sunt dispusa sa imi smulg plamanii,daca asta imi va acoperi golul interior
Sunt dispusa sa ma trantesc pe asfalt si sa privesc fara incetare cerul,daca asta imi va garanta regasirea propriului infinit
Sunt dispusa sa imi sfasii carnea si sa o arunc in mare,daca asta imi va garanta curatirea sufletului
Sunt dispusa sa ucid lacrima daca imi va garanta zambetul
Sunt dispusa sa fiu spectator daca asta imi va garanta sa joc pe scena mea

Mergem?

Desi am certitudinea ca nimeni nu va citi aceste randuri,ceva ma opreste sa fiu eu 100%,exista o cenzura.
Am sentimentul de dezamagire atunci cand ma gandesc la spirit,la frumos,la miracol.Am sentimentul acesta deoarece,din pacate sunt tot mai putine persoane capabile sa le accepte si sa le inteleaga.Nu inteleg de ce,cei mai multi fug de aceste minunate daruri de la Creator.Probabil ca am invatat sa ne bucuram mai usor de “materie”, de “forma”…
Am obosit.Am obosit sa cred ca si cei din jurul meu pot sa simta,sa vada,sa atinga.Am obosit sa lupt cu ei de una singura si sa fiu mereu cea invinsa.Va rog dragilor,ucideti-ma cu frumosul,cu spiritul,cu miracolul,aratati-mi ca pot muri si asa!Totusi,am avut onorea sa intalnesc si oameni frumosi,vii si cu sufletul incarcat de lumina.Am incercat sa fur de la ei lumina,sa o inteleg,sa o accept,si mai ales sa o simt.Inca ma lupt cu mine,razboiul nu s-a terminat.Sufletul,desi,este incarcat cu lumina,ii da tarcoale umbra.Poarta acest razboi de ani de zile.Momentan nimeni nu a invins.
Imi place sa merg la mare.Sa o privesc,sa privesc infinitul ei,ca apoi sa ma intreb daca nu cumva marea este cerul si cerul este marea.Inca sunt in dilema.Apoi sa intru usor in mare,cu dorinta si sentimentul ca imi spal sufletul,nu trupul,de noroiul acumulat.Si de fiecare data acest lucru imi da o stare placuta,si bizara.Apoi ma intind la soare,cu dorinta ca razele sa imi arda tot ce este negativ in mine.
Imi place Vama Veche,mergem?

Culoarea Eu-lui

Sufletul meu este verde.
Respiratia mea este galbena.
Logica este rosie,iar confuzia neagra.
Intrebarile mele sunt albastre,iar raspunsurile violet.
Glasul meu este alb si privirea cenusie.
Sunt o multitudine de culori,fiecare spunand cate ceva despre ceea ce reprezint in acest Univers.
Sunt haosul si ordinea in acelasi timp.
Sunt imbinarea dintre suflet si privire.Adica,dintre verde si gri.
Sunt imbinarea dintre glas si raspuns,adica dintre alb si violet.
Sunt imbinarea dintre respiratie si logica,adica dintre galben si rosu.
Iar la final sunt imbinarea dintre intrebare si confuzie,albastru si negru.
Asta sunt eu!