Fără spectacol

Bătrînul s-a aplecat pe asfalt să înghită restul de pâine .Într-un mod brutal capul i-a fost strivit sub talpa piciorului acelui înger impozant.Îngerul a chemat apoi copiii i-a strîns cu o acurateţe nemaiîntîlnită în jurul său şi-a început să le mutileze inocenţa.Apoi i-a pus pe oamenii de toate vârstele să danseze pe acea muzică sinistră după care sa-şi smulgă plămînii pe gură într-un mod mutual.Îngerul se plimba rînjind şi le mutila pe rînd personalitatea.Deşi toată scena pare bazată pe un paralogism de maximă intensitate,totul este adevărat chiar de nu s-a întâmplat.
Copiii îşi adună vechiturile deşi nu ştiu că vor fi ucişi de mâna care-i mângîia.Pianul s-a stricat,vioara s-a spart,iar ceasul tău din buzunar a uitat să bată ora exctă.
Da,ceasul tău.Sau…ai fost atît de credul încît să crezi că îngerul te-a uitat?Şi deşi nu îţi convine îmi dai dreptate.Îi simţi şi tu prezenţa la fel ca mine.Îi simţi respiraţia atunci când te autoconvingi că nu e lîngă tine.
Eu însă ştiu că ceasul meu nu mai bate demult ora exactă,că oglinda nu mai reflectă nimic,că lumina e umbră şi soarele-i placid.Deşi sunt conştientă de toate atrocităţile acestea ştiu ceva ce tu nu ştii.
Scena e aceeaşi,şi publicul s-a transformat.
Îngerul e spectatorul,eu sunt actorul…şi ghici?Tu eşti regizorul!