Reintoarcerea

Pe scena sunt doua scaune.Cineva se indreapta spre scena,in timp ce podeaua scartaie de la pasii plini de greutate.Se aseaza pe scaun si ofteaza.Este un batran,imbracat intr-un palton foarte lung si negru.

-Ce bine era...Ce bine era cand eram tanar.Nu-mi pasa daca am ce pune pe masa,nu-mi pasa de viitor.Imi placea marea.Imi placea nisipul.O iubeam pe “Ea”….

Batranul se intristeaza.Rostirea cuvantului ,,ea” ii face inima sa bata,ochii sa ii straluceasca,lacrimile sa ii inunde ochii.

-Care ea?Ea…care ma iubea si era langa mine?Sau..ea,care m-a obligat sa inghit pietre si nisip pentru a-i demonstra atasamentul?

Batranul se ridica de pe scaun si incepe sa se plimbe printre spectatori.Este nedumerit,uimit,confuz si obosit.

Cauta ceva.Incepe sa analizeze fiecare spectator in parte.Desi stie ca aceasta cautare nu are final,dar nici inceput,continua sa caute,sa spere.

Oboseste.Disperarea si confuzia ating apogeul.Ajuns in pragul nebuniei striga:

-Si voi stiti ca a fost aici!Si voi stiti ca inca se ascunde de mine!Si voi stiti…(ezita.Trage aer in piept si continua)..ca inca este aici!Sunteti lasi!De ce nu imi spuneti unde este?

Batranul isi smulge intr-un mod violent paltonul de pe el,ramanand doar intr-o camasa alba.Il arunca in multime,dupa care cade in genunchi si priveste in sus.Din ochii lui curg lacrimile reci pe obrazul inca fin,batranetea nu i-a furat finetea.

Nu dupa mult timp batranul striga iar cu privirea in sus:

-Te astept…Vin-o!

Se duce inapoi pe scena si scoate din buzunar ceasul.Incepe sa rada zgomotos,dupa care sa planga.

-Ea…da….ea,mi-a spart ceasul! Din cauza ei,timpul ma ucide.Din cauza ei,orele s-au infipt in mintea mea,si nu mai pot distinge timpul,cu atat mai mult…spatiul…

Cat spatiu este intre mine si voi?(intreaba spre public).Cat spatiu,v-am intrebat?...Dar timp?Cat timp ne desparte?

Pe scena apare o batrana imbracata cu un palton gri.Se aseaza pe scaun si zambeste melancolic.

-Ce bine era…Ce bine era cand eram tanara.Nu imi pasa de viitor.Iubeam marea…Da…marea si nisipul…Il iubeam pe el…

La rostirea cuvantului ,,el” ochii batranei varsa lacrimi.Batrana zambeste.

-Care el?El,care ma iubea sau el care si-a dorit sa fiu umbra si mi-a furat lumina?

Batrana se ridica de pe scaun si incepe s ail caute printre spectatori.Este calma si zambeste.Ironic,intreaba publicul:

-L-ati vazut,nu-I asa?Se ascunde de mine.Lasul!!Este un las!

Se duce inapoi pe scena si se aseaza pe scaun.Ofteaza.

Lumina se stinge,iar reflectoarele isi pun amprenta pe cele doua personaje.

Concomitent,amandoi se ridica si pleaca.

Pe scena au ramas cele doua scaune.

Cortina cade!