Iertare

Păr în flăcări

Uşă spartă

Ochi fără întrebări

Nu te iartă.

Iertarea roşie,

Odaie verde

Ochii de gresie

Suflete chinuite-n mansarde.

Păr în flăcări

Ochii verzi

Pe pereţi,doar bondari

În cearşaf,leoparzi

Nu te iartă,

Ochii verzi,

ca de piatră

Ochii care tu îi crezi.

Tacerea

Umbra a spart chitara
Astept tacerea unui sunet
Lumina a spart chitara
Si tot ce vad acum,e o chitara sparta
Confuzia atinge apogeul,iar zambetul e rece si violet
Nebunia calma imi fura ultimul cuvant
Incerc sa tip,dar tot ce pot sa fac este sa tac
Chitara ma inghite,are corzi multe
In jur vad sunete vopsite
Chitara este sparta,poarta masca colorata
Are culori pastelate
Din pictura canceroasa,de un pictor furata
Corzile au fost ucise de chitaristul fara suflet
Pe bec atarna soapta!

Nu imi mai pasa...

Nu imi mai pasa.Da,ai auzit foarte bine,nu imi mai pasa.Te miri?De ce te miri?Poate pentru faptul ca inainte nu aveam destul curaj sa plec si ma complaceam in acea senzatie de Deja-Vu.Remember??Da,nu imi mai pasa ca ai uitat ca cerul are mii de culori iar eu pot alege zilnic o culoare si sa o astern pe sufletul plin de cenusa.Nu imi mai pasa ca nu ai fost in stare sa bei apa marii si mie sa imi dai pamantul.Nu imi mai pasa ca vii dincolo de lumea papusilor de plastic.Nu imi mai pasa sufletul e foc iar al meu e apa si ti-l pot stinge in orice clipa as vrea.Nu imi mai pasa ca privirea ta ucide cuvantul de pe cruce si pietrele au memoria vibratiei tale.Si inca ceva:Nu imi pasa ca m-ai uitat la marginea orasului printre gunoaiele de cuvinte suprapuse si rastalmacite de zeci de ori...

Soarele a apus...

Am pierdut notiunea timpului de cand fantomele au iesit la lumina.In locul lor,viscolul si-a facut aparitia prevestind astfel un nou apus,apusul sufletului.Chipurile strecurate in vene ma insoteau la fiecare pas.Copilul cu par castaniu si ochii albastri tinea in mana o cana cu lapte fierbinte cu gust de miere.Frigul imi intra in oase in timp ce privesc copilul si ursul polar.Pleoapele imi sunt grele si nu pot deschide ochii,desi stiu ca ma aflu intr-un vis ce pare sa nu se sfarseasca.Incerc sa respir intr-un timp imaginar,incerc sa vorbesc fara cuvinte,incerc sa privesc fara sa fiu nevoita sa deschid ochii,dar totul este in zadar.Stau in frig si in ceata descompunandu-ma in mii de soapte pe care vantul le poarta dincolo de Univers.
Copilul rade,desi laptele din cana s-a terminat de mult.
Strigoii din cripta trecutului ma urmaresc pana la ultima gura de aer.

Copilul zambeste...Cana,s-a spart...

Aplauda numai cine trebuie...

Dincolo de clipirea ochilor,universul este altfel,altfel decat gandurile nesfarsite cu nuanta cenusie adunate in mine.Desi,o voce din cer imi sopteste ca tot ce se intampla e doar o forma nereusita de a ma face sa ma simt invinsa,sufletul se sparge in mii de bucati pe soseaua de la marginea visului in care m-am nascut.
M-am obisnuit cu visele spulberate de vant si suflete sparte,desi adunam cioburile cu mare grija incercand astfel sa imi refac sufletul.Era lipit acum,dar crapaturile erau vizibile.Stiam ca nu mai este acelasi,desi,ma trezeam in fiecare dimineata cu gandul ca ma voi naste in alt vis cu un alt suflet.
Sufletul urla,asa cum suna pianul dezacordat de pe scena din fata mea.Oamenii aplauda,desi stiu la fel de bine ca mine ca ceva este neinregula,ca muzica e falsa,nu e melodioasa si dimpotriva seamna cu strigatul unei ciori,completand circuitul furiei sale.
Dar ei aplauda.S-au obisnuit ca la fiecare concert,bun sau rau,sa aplaude.

Aplauda...Aplauda...Aplauda...

Infininitul din noi...

Teama s-a infipt in oasele mele precum coltii unui gand sfasietor in sufletul demult apus.Inotam in marea lupta a spiritului cu constiinta.In jurul meu,alte suflete aflate in moarte clinica,se zbateau sa ajunga spre poarta Raiului.Drumul era lung si plin de obstacole.Voci in care ecoul se pierdea in neant,te ispiteau la cele mai mari pacate.Stiam ca nu voi ajunge in Rai.Eram prea slaba sa rezist ispitelor.Drumul spre Infinit era tot mai chinuitor,caci nu stiai nici ce te asteapta,nici ce vei gasi.Amintirile incepeau sa se prelinga peste chipul meu:prima gura de aer,prima imbratisare,prima soapta,primul pas,primul cuvant,primul chip,toate acestea se derulau in fata mea precum un film alb-negru vazut pana la ultimul detaliu.
"Ce se afla dincolo de Infinit?"Strigau sufletele tot mai tare,sperand sa gaseasca un raspuns.O voce cutremuratoare se aude de departe:"Dincolo de Infinit,va veti regasi pe voi insiva,caci acolo raman sufletele.Dincolo de Infinit sunteti voi!"

Si dintr-o data la auzul acestor vorbe cortina cate,iar oamenii din sala se ridica si aplauda,uitand totusi ca viata adevarata se gaseste chiar si dincolo de cortina!

Clovnul tristetii

Sunt clovnul tristeţii.Văd cum se scurge timpul eternitatii.Nimic,din ce-mi spui tu,nu mă face mai vesel.De mult timp,mă simt ca-ntr-un carusel.Din cuşca neagră a vieţii aş vrea să ies să vă zâmbescDar simt şi cred că ar fi un zâmbet prea grotesc.Aţi vrea să vă mai spun o glumă?Am să vă spun cuzâmbetul pe buze,prefăcându-mă fericit.Însă zâmbetul şi privirea,vă spune că inima şi sufletulsunt de un negru-tocit.Te rog sărută-mă uşor,şi priveşte-mă ca şi cum numai eute fac să vibrezi.O să te privesc zâmbind în ochi,şi-am să te hibnotizez.O lacrimă se scurge,un zâmbet se deschide,privareavarsă sânge şi vocea-mi tremurândă spune glume.

Oglinda sparta

Stau intr-o camera destul goala..e doar un fotoliu…Ma uit in oglinda sparta si ma vad bucati…Nu mai sunt intreaga..Ma apuca disperarea,ce se intampla??De ce nu mai sunt intreaga…Caut innebunita in toata camera o oglinda…o oglinda intreaga…Uite!Am gasit ceva,e o oglinda!Sunt fericita,sunt in culmea fericirii,acum o sa ma vad intrega,nu o sa mai fiu bucati si atat…Ma uit mai bine la oglinda…Nu,nu se poate!Nu e adevarat!Traiesc o minciuna!Trebuie sa fie intreaga,stiu sigur ca e intreaga…Insa ochii mei albi goliti de tristete,amaraciune,privesc oglinda,e sparta.Eu sunt bucati…Stau in camera intunecata cu un fotoliu cautand sa gasesc cu disperare un raspuns..De ce nu e intreaga>?De ce eu nu sunt intreaga?