Infininitul din noi...

Teama s-a infipt in oasele mele precum coltii unui gand sfasietor in sufletul demult apus.Inotam in marea lupta a spiritului cu constiinta.In jurul meu,alte suflete aflate in moarte clinica,se zbateau sa ajunga spre poarta Raiului.Drumul era lung si plin de obstacole.Voci in care ecoul se pierdea in neant,te ispiteau la cele mai mari pacate.Stiam ca nu voi ajunge in Rai.Eram prea slaba sa rezist ispitelor.Drumul spre Infinit era tot mai chinuitor,caci nu stiai nici ce te asteapta,nici ce vei gasi.Amintirile incepeau sa se prelinga peste chipul meu:prima gura de aer,prima imbratisare,prima soapta,primul pas,primul cuvant,primul chip,toate acestea se derulau in fata mea precum un film alb-negru vazut pana la ultimul detaliu.
"Ce se afla dincolo de Infinit?"Strigau sufletele tot mai tare,sperand sa gaseasca un raspuns.O voce cutremuratoare se aude de departe:"Dincolo de Infinit,va veti regasi pe voi insiva,caci acolo raman sufletele.Dincolo de Infinit sunteti voi!"

Si dintr-o data la auzul acestor vorbe cortina cate,iar oamenii din sala se ridica si aplauda,uitand totusi ca viata adevarata se gaseste chiar si dincolo de cortina!

Oglinda sparta

Stau intr-o camera destul goala..e doar un fotoliu…Ma uit in oglinda sparta si ma vad bucati…Nu mai sunt intreaga..Ma apuca disperarea,ce se intampla??De ce nu mai sunt intreaga…Caut innebunita in toata camera o oglinda…o oglinda intreaga…Uite!Am gasit ceva,e o oglinda!Sunt fericita,sunt in culmea fericirii,acum o sa ma vad intrega,nu o sa mai fiu bucati si atat…Ma uit mai bine la oglinda…Nu,nu se poate!Nu e adevarat!Traiesc o minciuna!Trebuie sa fie intreaga,stiu sigur ca e intreaga…Insa ochii mei albi goliti de tristete,amaraciune,privesc oglinda,e sparta.Eu sunt bucati…Stau in camera intunecata cu un fotoliu cautand sa gasesc cu disperare un raspuns..De ce nu e intreaga>?De ce eu nu sunt intreaga?